Aripi la fereastră

În vizită

Dans înaripat

Spre apus

Aripi de zăpadă

Plutind pe nori

Sub nori

                                       Zări gri pulsând de argintul

                                      Bătăilor de aripi

                                      Ora un an a-nghițit

                                      Risipindu-l în brumă.

                                                                       DSM

Aripi

Sărută marea pentru mine...

Ce e mai frumos vara, când soarele dogorește și mintea e plecată deja cu sorcova vacanței, decât să ai de lucru până peste cap? Zile de foc, răcoare ioc. La ora 6 dimineața, parcă, totuși, alta-i viața: mai merită să trăiești. Iar dacă merită să trăiești, la lucru! Deschid windows-ul, deschid și fereastra reală.
 La fereastra reală apare ea, pescărușa, în fâlfâit de aripi.
 - Ce faci, prietene, mimezi gândirea? Te faci că lucrezi și te dai harnic?
 - Dar tu te dai obraznică sau chiar ești?
 - Eu mă dau cum vreau. Mă dau și-n bărci dacă vreau, fiindcă sunt liberă. Nu ca tine.
 - Și eu sunt.
 - Ești din părți. Doar mimezi libertatea, așa cum mimezi multe altele. Voi, oamenii, mai mult mimați decât să faceți pe bune. Maimuțe cu pretenții. Mă rog, dac-ai fi liber, ai merge cu mine la mare.
 - Aș vrea, dar...
 - Vezi? Ce ți-am spus?! Nu poți face ce-ți dorești, nu ești liber.
 - Păi...
 - Lasă gargara! Îți mai dau o șansă. Eu plec chiar acum. Dacă într-o săptămână nu ne vedem pe plajă, eu nu te mai cunosc. Ai înțeles?
 N-a mai așteptat răspunsul meu. A vrut, ca orice femeie, să aibă ultimul cuvânt. 
 A plecat așa cum a venit, în fâlfâit de aripi. În siajul zborului ei, s-au înșirat gândurile mele, ca o trenă de dorințe-licurici. Am ieșit la geam și am strigat după ea: 
 - Să știi c-o să vin. Nu azi, nu mâine, dar vin. Până atunci, sărută marea pentru mine și spune-i c-o iubesc. Nu insista însă cu sărutatul, că mă faci gelos...
 A chicotit ironică peste umăr, continuându-și zborul, cu licuricii dorințelor mele cu tot. 
 Na, mai lucrează acum, dacă poți!