Trandafirii mor, visurile mint...

Lied 
Toamna a trecut
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
În zadar te-alint!
Trandafirii mor,
Visurile mint.
 
Toamna fuge-acum,
Învelită-n fum.
Unde-i, de argint,
Glasul ei sonor?
Trandafirii mint,
Visurile mor.
 
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrimă de dor,
Strop de mărgărit
Trandafirii mor,
Visurile mint. 

(versuri: Al. O. (Păstorel) Teodoreanu; muzica și interpretarea: Tudor Gheorghe)

Toamna în parc

Cad grăbite pe aleea 

 Parcului cu flori albastre 

 Frunze moarte, vorba ceea,  

 Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată 

De mătasa unui nor,  

Visătoare trece-o fată 

C-un plutonier-major. 

  

Rumen de timiditate 

El se uită-n jos posac. 

Ea strivește foi uscate 

 Sub pantofii mici de lac. 

  

 Și-ntr-o fină discordanță 

Cu priveliștea sonoră,  

Merg așa, cam la distanță,  

El major și ea minoră...

(Versuri: George Topârceanu)

Octombrie

Chiar dacă a început destul de urât această lună, să nu uităm că toamna are farmecul ei... Iar versurile lui Topârceanu sunt un elogiu adus acestui minunat anotimp.

 Octombrie-a lăsat pe dealuri 

 Covoare galbene și roșii. 

 Trec nouri de argint în valuri 

 Și cântă-a dragoste cocoșii.

 Mă uit mereu la barometru

 Și mă-nfior când scade-un pic,

 Căci soarele e tot mai mic

 În diametru.

 Dar pe sub cerul cald ca-n mai

 Trec zile albe după zile,

 Mai nestatornice și mai

 Subtile...

 Întârziată fără vreme

 Se plimbă Toamna prin grădini

 Cu faldurii hlamidei plini

 De crizanteme.

 Și cum abia plutește-n mers

 Ca o marchiză,

 De parcă-ntregul univers

 Privește-n urmă-i cu surpriză, -

 Un liliac nedumerit

 De-alura ei de domnișoară

 S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

 Și de emoție-a-nflorit

 A doua oară...

(Versuri: George Topârceanu; Muzica și interpretarea: Tudor Gheorghe)

Plâns de toamnă

 Bat lung peste țară
 Reci ramuri de vânt
 Și codrul de ceară
 Miroase a sfânt.
 
 Vin zile cărunte...
 Spre văile moi
 Se lasă mărunte
 Dulci neguri de oi.
 
 Cocoare gonace
 Pe-un cer pământiu
 Spre calde conace
 Aceleași căi scriu
 
 Și-n poala zăbună
 A norilor orbi
 Văzduhul adună
 Sinoade de corbi.
 
 Dezmierzi o lumină?
 Se stinge... De-acum
 Ți-e mâna de tină, 
 Obrazul de fum.  

(Versuri: Vasile Voiculescu; Muzica și interpretarea: Tudor Gheorghe)

Niciodată toamna

De câteva zile am o dispoziție de toamnă târzie... Poate și pentru că vremea s-a transformat radical la scurt timp după ce ne-am întors de la mare... Ca urmare, voi asculta mai multe capodopere ale toamnei... 

Astăzi este rândul lui Tudor Gheorghe cu al său omagiu adus toamnei, pe versurile lui Tudor Arghezi.

 Niciodată toamna nu fu mai frumoasă 

 Sufletului nostru bucuros de moarte. 

 Palid așternut e câmpul de mătasă. 

 Norilor copacii le urzesc brocarte. 

  

 Casele-nșirate, ca niște ulcele 

 De vin învechit pe fundul lor de lut,  

 Stau pe țărmu-albastru-al râului de soare,  

 Din mocirla cărui aur am băut. 

  

 Păsările negre suie spre apus,  

 Ca frunza bolnavă a carpenului sur 

 Ce se desfrunzește, risipind în sus 

 Foile-n azur. 

  

 Cine vrea să plângă, cine să jelească 

 Vină să asculte-ndemnul ne-nțeles,  

 Și cu ochii-n facla plopilor cerească 

 Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes.