Decembre

 Te uită cum ninge decembre...
 Spre geamuri, iubito, privește -
 Mai spune s-aducă jăratec
 Și focul s-aud cum trosnește.
 
 Și mână fotoliul spre sobă,
 La horn să ascult vijelia,
 Sau zilele mele - totuna -
 Aș vrea să le-nvăț simfonia.
 
 Mai spune s-aducă și ceaiul,
 Și vino și tu mai aproape, -
 Citește-mi ceva de la poluri,
 Și ningă... zăpada ne-ngroape.
 
 Ce cald e aicea la tine,
 Și toate din casă mi-s sfinte, -
 Te uită cum ninge decembre...
 Nu râde... citește nainte.
 
 E ziuă și ce întuneric...
 Mai spune s-aducă și lampa -
 Te uită, zăpada-i cât gardul,
 Și-a prins promoroacă și clampa.
 
 Eu nu mă mai duc azi acasă...
 Potop e-napoi și nainte,
 Te uită cum ninge decembre...
 Nu râde... citește nainte. 

(versuri: George Bacovia; muzica și interpretarea: Nicu Alifantis)

Trandafirii mor, visurile mint...

Lied 
Toamna a trecut
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
În zadar te-alint!
Trandafirii mor,
Visurile mint.
 
Toamna fuge-acum,
Învelită-n fum.
Unde-i, de argint,
Glasul ei sonor?
Trandafirii mint,
Visurile mor.
 
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrimă de dor,
Strop de mărgărit
Trandafirii mor,
Visurile mint. 

(versuri: Al. O. (Păstorel) Teodoreanu; muzica și interpretarea: Tudor Gheorghe)

Toamna în parc

Cad grăbite pe aleea 

 Parcului cu flori albastre 

 Frunze moarte, vorba ceea,  

 Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată 

De mătasa unui nor,  

Visătoare trece-o fată 

C-un plutonier-major. 

  

Rumen de timiditate 

El se uită-n jos posac. 

Ea strivește foi uscate 

 Sub pantofii mici de lac. 

  

 Și-ntr-o fină discordanță 

Cu priveliștea sonoră,  

Merg așa, cam la distanță,  

El major și ea minoră...

(Versuri: George Topârceanu)

Strugurii făgăduinței

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaștri,
Fiecare butaș va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

(Zaharia Stancu - Hai cu mine)

Octombrie

Chiar dacă a început destul de urât această lună, să nu uităm că toamna are farmecul ei... Iar versurile lui Topârceanu sunt un elogiu adus acestui minunat anotimp.

 Octombrie-a lăsat pe dealuri 

 Covoare galbene și roșii. 

 Trec nouri de argint în valuri 

 Și cântă-a dragoste cocoșii.

 Mă uit mereu la barometru

 Și mă-nfior când scade-un pic,

 Căci soarele e tot mai mic

 În diametru.

 Dar pe sub cerul cald ca-n mai

 Trec zile albe după zile,

 Mai nestatornice și mai

 Subtile...

 Întârziată fără vreme

 Se plimbă Toamna prin grădini

 Cu faldurii hlamidei plini

 De crizanteme.

 Și cum abia plutește-n mers

 Ca o marchiză,

 De parcă-ntregul univers

 Privește-n urmă-i cu surpriză, -

 Un liliac nedumerit

 De-alura ei de domnișoară

 S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

 Și de emoție-a-nflorit

 A doua oară...

(Versuri: George Topârceanu; Muzica și interpretarea: Tudor Gheorghe)

Frunza toamnei

Plâns de toamnă

 Bat lung peste țară
 Reci ramuri de vânt
 Și codrul de ceară
 Miroase a sfânt.
 
 Vin zile cărunte...
 Spre văile moi
 Se lasă mărunte
 Dulci neguri de oi.
 
 Cocoare gonace
 Pe-un cer pământiu
 Spre calde conace
 Aceleași căi scriu
 
 Și-n poala zăbună
 A norilor orbi
 Văzduhul adună
 Sinoade de corbi.
 
 Dezmierzi o lumină?
 Se stinge... De-acum
 Ți-e mâna de tină, 
 Obrazul de fum.  

(Versuri: Vasile Voiculescu; Muzica și interpretarea: Tudor Gheorghe)

Și totuși vine toamna...

E încă verde iarba pe coline

Și zilele nu s-au scurtat de tot

Și cineva cu-n sac în spate vine

De sus din munți, ca de la un complot.

Porumbul are încă dinți de lapte

Albinele se-ngreuiează-n zbor

Văratec plouă-n fiecare noapte

Și greierii mai cântă până mor. 

 Cojoacele n-au coborât din poduri

Iubirile n-au coborât din vis

Se coc gutui în foarte multe moduri

A le mușca e încă interzis.

În clăi de fân miroase-a foc de floare

Cerboaicele nu caută mascul

În aguride pivnicerul moare

Mai este pân' la nuntă timp destul.

 Și totuși vine toamna, și totuși vine toamna

Și tu o simți și o îngâni

Și totuși vine toamna, și totuși vine toamna

Și vai: suntem bătrâni.  

(Versuri: Adrian Păunescu; Muzica și interpretarea: Tatiana Stepa)

Niciodată toamna

De câteva zile am o dispoziție de toamnă târzie... Poate și pentru că vremea s-a transformat radical la scurt timp după ce ne-am întors de la mare... Ca urmare, voi asculta mai multe capodopere ale toamnei... 

Astăzi este rândul lui Tudor Gheorghe cu al său omagiu adus toamnei, pe versurile lui Tudor Arghezi.

 Niciodată toamna nu fu mai frumoasă 

 Sufletului nostru bucuros de moarte. 

 Palid așternut e câmpul de mătasă. 

 Norilor copacii le urzesc brocarte. 

  

 Casele-nșirate, ca niște ulcele 

 De vin învechit pe fundul lor de lut,  

 Stau pe țărmu-albastru-al râului de soare,  

 Din mocirla cărui aur am băut. 

  

 Păsările negre suie spre apus,  

 Ca frunza bolnavă a carpenului sur 

 Ce se desfrunzește, risipind în sus 

 Foile-n azur. 

  

 Cine vrea să plângă, cine să jelească 

 Vină să asculte-ndemnul ne-nțeles,  

 Și cu ochii-n facla plopilor cerească 

 Să-și îngroape umbra-n umbra lor, în șes. 

Tot la mare...

Parcă nu mă mai satur de mare... 

Luna argintie

Pe malul mării, azi-noapte...

A venit toamna...

A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva...
Aşa este, cel puţin calendaristic, şi totuşi... la noi încă nu a sosit. Am fentat-o puţin, profitând de vremea excepţional de frumoasă pentru începutul ei. Am tras o fugă la mare şi am crezut că ne-am întors undeva în timp, prin iulie. Excepţia a fost liniştea, care nu este specifică lunilor iulie şi august. Soare, mare, valuri, pescăruşi... Toate, numai bune să ne încărcăm cu energie pentru lunile de iarnă... Iată câteva imagini din acest minunat început de septembrie:

Hai la drum!

 Plecăm din nou la mare!