Ce e mai frumos vara, când soarele dogorește și mintea e plecată deja cu sorcova vacanței, decât să ai de lucru până peste cap? Zile de foc, răcoare ioc. La ora 6 dimineața, parcă, totuși, alta-i viața: mai merită să trăiești. Iar dacă merită să trăiești, la lucru! Deschid windows-ul, deschid și fereastra reală.
La fereastra reală apare ea, pescărușa, în fâlfâit de aripi.
- Ce faci, prietene, mimezi gândirea? Te faci că lucrezi și te dai harnic?
- Dar tu te dai obraznică sau chiar ești?
- Eu mă dau cum vreau. Mă dau și-n bărci dacă vreau, fiindcă sunt liberă. Nu ca tine.
- Și eu sunt.
- Ești din părți. Doar mimezi libertatea, așa cum mimezi multe altele. Voi, oamenii, mai mult mimați decât să faceți pe bune. Maimuțe cu pretenții. Mă rog, dac-ai fi liber, ai merge cu mine la mare.
- Aș vrea, dar...
- Vezi? Ce ți-am spus?! Nu poți face ce-ți dorești, nu ești liber.
- Păi...
- Lasă gargara! Îți mai dau o șansă. Eu plec chiar acum. Dacă într-o săptămână nu ne vedem pe plajă, eu nu te mai cunosc. Ai înțeles?
N-a mai așteptat răspunsul meu. A vrut, ca orice femeie, să aibă ultimul cuvânt.
A plecat așa cum a venit, în fâlfâit de aripi. În siajul zborului ei, s-au înșirat gândurile mele, ca o trenă de dorințe-licurici. Am ieșit la geam și am strigat după ea:
- Să știi c-o să vin. Nu azi, nu mâine, dar vin. Până atunci, sărută marea pentru mine și spune-i c-o iubesc. Nu insista însă cu sărutatul, că mă faci gelos...
A chicotit ironică peste umăr, continuându-și zborul, cu licuricii dorințelor mele cu tot.
Na, mai lucrează acum, dacă poți!
La fereastra reală apare ea, pescărușa, în fâlfâit de aripi.
- Ce faci, prietene, mimezi gândirea? Te faci că lucrezi și te dai harnic?
- Dar tu te dai obraznică sau chiar ești?
- Eu mă dau cum vreau. Mă dau și-n bărci dacă vreau, fiindcă sunt liberă. Nu ca tine.
- Și eu sunt.
- Ești din părți. Doar mimezi libertatea, așa cum mimezi multe altele. Voi, oamenii, mai mult mimați decât să faceți pe bune. Maimuțe cu pretenții. Mă rog, dac-ai fi liber, ai merge cu mine la mare.
- Aș vrea, dar...
- Vezi? Ce ți-am spus?! Nu poți face ce-ți dorești, nu ești liber.
- Păi...
- Lasă gargara! Îți mai dau o șansă. Eu plec chiar acum. Dacă într-o săptămână nu ne vedem pe plajă, eu nu te mai cunosc. Ai înțeles?
N-a mai așteptat răspunsul meu. A vrut, ca orice femeie, să aibă ultimul cuvânt.
A plecat așa cum a venit, în fâlfâit de aripi. În siajul zborului ei, s-au înșirat gândurile mele, ca o trenă de dorințe-licurici. Am ieșit la geam și am strigat după ea:
- Să știi c-o să vin. Nu azi, nu mâine, dar vin. Până atunci, sărută marea pentru mine și spune-i c-o iubesc. Nu insista însă cu sărutatul, că mă faci gelos...
A chicotit ironică peste umăr, continuându-și zborul, cu licuricii dorințelor mele cu tot.
Na, mai lucrează acum, dacă poți!