Toamna în parc

Cad grăbite pe aleea 

 Parcului cu flori albastre 

 Frunze moarte, vorba ceea,  

 Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată 

De mătasa unui nor,  

Visătoare trece-o fată 

C-un plutonier-major. 

  

Rumen de timiditate 

El se uită-n jos posac. 

Ea strivește foi uscate 

 Sub pantofii mici de lac. 

  

 Și-ntr-o fină discordanță 

Cu priveliștea sonoră,  

Merg așa, cam la distanță,  

El major și ea minoră...

(Versuri: George Topârceanu)

Strugurii făgăduinței

Hai cu mine până la capătul lumii,
Poate lumea are totuși un capăt.
Acolo vom găsi struguri albaștri,
Fiecare butaș va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.

(Zaharia Stancu - Hai cu mine)

Octombrie

Chiar dacă a început destul de urât această lună, să nu uităm că toamna are farmecul ei... Iar versurile lui Topârceanu sunt un elogiu adus acestui minunat anotimp.

 Octombrie-a lăsat pe dealuri 

 Covoare galbene și roșii. 

 Trec nouri de argint în valuri 

 Și cântă-a dragoste cocoșii.

 Mă uit mereu la barometru

 Și mă-nfior când scade-un pic,

 Căci soarele e tot mai mic

 În diametru.

 Dar pe sub cerul cald ca-n mai

 Trec zile albe după zile,

 Mai nestatornice și mai

 Subtile...

 Întârziată fără vreme

 Se plimbă Toamna prin grădini

 Cu faldurii hlamidei plini

 De crizanteme.

 Și cum abia plutește-n mers

 Ca o marchiză,

 De parcă-ntregul univers

 Privește-n urmă-i cu surpriză, -

 Un liliac nedumerit

 De-alura ei de domnișoară

 S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

 Și de emoție-a-nflorit

 A doua oară...

(Versuri: George Topârceanu; Muzica și interpretarea: Tudor Gheorghe)

Frunza toamnei