joi, 22 ianuarie 2015

Iarna


 Iarna, de Vasile Alecsandri

 Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
 Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
 Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
 Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
 
 Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
 Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
 Soarele rotund și palid se prevede printre nori
 Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
 
 Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
 Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
 Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
 Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.
 
 Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
 Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare.
 Iată-o sanie ușoară care trece peste văi...
 În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi. 

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Decembre


 Te uită cum ninge decembre...
 Spre geamuri, iubito, privește -
 Mai spune s-aducă jăratec
 Și focul s-aud cum trosnește.
 
 Și mână fotoliul spre sobă,
 La horn să ascult vijelia,
 Sau zilele mele - totuna -
 Aș vrea să le-nvăț simfonia.
 
 Mai spune s-aducă și ceaiul,
 Și vino și tu mai aproape, -
 Citește-mi ceva de la poluri,
 Și ningă... zăpada ne-ngroape.
 
 Ce cald e aicea la tine,
 Și toate din casă mi-s sfinte, -
 Te uită cum ninge decembre...
 Nu râde... citește nainte.
 
 E ziuă și ce întuneric...
 Mai spune s-aducă și lampa -
 Te uită, zăpada-i cât gardul,
 Și-a prins promoroacă și clampa.
 
 Eu nu mă mai duc azi acasă...
 Potop e-napoi și nainte,
 Te uită cum ninge decembre...
 Nu râde... citește nainte. 


(versuri: George Bacovia; muzica și interpretarea: Nicu Alifantis)



sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Trandafirii mor, visurile mint...






Lied 
Toamna a trecut
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
În zadar te-alint!
Trandafirii mor,
Visurile mint.
 
Toamna fuge-acum,
Învelită-n fum.
Unde-i, de argint,
Glasul ei sonor?
Trandafirii mint,
Visurile mor.
 
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrimă de dor,
Strop de mărgărit
Trandafirii mor,
Visurile mint. 


(versuri: Al. O. (Păstorel) Teodoreanu; muzica și interpretarea: Tudor Gheorghe)


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly